O zi cu Oreste(30.06.2010)

"Toate cuvintele lumii nu fac altceva decat sa descrie stangaci perfectiunea asurzitoare a tacerii."

Multumesc din inima Oreste pentru rabdarea si caldura sufletului tau.

Cavalerii ioaniti(Partea I)

Originile si istoria Ordinului Ioaniti

In istoriografia romaneasca sunt cunoscuti sub denumirea generica de Ioaniti si apar pentru prima data in documentul omonim emis de Cancelaria regelui Ungariei Bela al IV-lea, prin care ne-au fost transmise informaţii referitoare la existenţa pe teritoriul Munteniei a unor formaţiuni statale româneşti. Tot din acelasi document rezulta o realitate incontestabila: Cavalerii Ioaniţi au fost chemaţi de regele Ungariei să apere teritoriul regatului de repetatele invazii ale tătarilor. În schimbul acestor obligaţii, regele le-a daruit cavalerilor un teritoriu întins situat între Carpaţi, Dunăre şi Olt, în care se afla Ţara Severinului împreună cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş până la Olt, nu şi Ţara voievodului Litovoi care a fost lăsată românilor să o stăpânească în aceleaşi condiţii ca până atunci.
Le-a mai dat Cavalerilor şi toată ţara Cumaniei, “dacă o pot cuceri”, ce se află la răsărit de Olt, cu excepţia Ţării lui Seneslau “voievodul românilor” în aceleaşi condiţii ca şi cele date voievodului Litovoi. Românii menţionaţi trebuiau să dea ajutor armat Cavalerilor Ioaniţi pentru apărarea ţării, iar cavalerii să-i ajute pe români în aceleaşi condiţii.

Nasterea Ordinului Ioanit este indisolubil legata de persoana complexa a patronului sau spiritual: Sfantul Ioan Botezatorul, care ocupa un loc aparte in traditia crestina orala si scrisa. “El este acela despre care a zis proocul Isaia: Glasul celui care striga in pustiu: pregatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui” (Mat. 3, vers. 3). Inainte Mergatorul Domnului dezleaga Legea Veche si o deschide simbolic pe cea Noua, anuntand venirea Mantuitorului Hristos. “Adevarat zic voua: Nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul.” (Mat 11, vers. 11). 

Pe considerentele scripturistice Nou Testamentare amintite mai sus, luate in paralel cu Sfanta Traditie, Sfantul Ioan Botezatorul s-a bucurat de o veneratie deosebita inca din primele veacuri ale Bisericii, atat in cult, cat si in onomastica crestina propriu-zisa: Ioan, Ioana. In cele doua mari Biserici surori desprinse din trunchiul comun prin nedorita Schisma din 16 iulie 1054, Sfantul Ioan Botezatorul este celebrat anual pe 7 ianuarie, data care si incheie de altfel ciclul sarbatorilor de iarna. In Evul Mediu, efervescenta religioasa din timpul Cruciadelor – carora le vom dedica curand un episod separat – a facut ca multe congregatii crestine, cu precadere din Apus, sa-si aleaga un patron spiritual. In general, asociatiile negustoresti preferau in onomastica crestina patronala pe Sfintii Ioan si Nicolae.

Luceafarul-odorul meu nespus

Contempland in tacere la lumina lunii,am zarit Luceafarul.Maiestria lui sub bolta cerului metamorfozand  maiestru,noaptea rece si sufletu-mi zbuciumat.

Fii pururea Binecuvantat Mihai Eminescu,caci sufletu-ti straluce pe bolta cereasca pt Eternitate! 

                                                           

A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată, Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul şi-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colţ Luceafărul aşteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare şi străluce, Pe mişcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorinţa-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade dragă fata. Cum ea pe coate-şi răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui şi inima Şi sufletu-i se împle. Şi cât de viu s-aprinde el În orişicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară.                    * Şi pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Ţesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Şi când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Şi din oglindă luminiş Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închişi Pe faţa ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopţii mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Şi s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Şi apa unde-au fost căzut În cercuri se roteşte, Şi din adânc necunoscut Un mândru tânăr creşte. Uşor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Şi ţine-n mână un toiag Încununat cu trestii. Părea un tânăr voevod Cu păr de aur moale, Un vânăt giulgi se-ncheie nod Pe umerele goale. Iar umbra feţei străvezii E albă ca de ceară - Un mort frumos cu ochii vii Ce scânteie-n afară. - "Din sfera mea venii cu greu Ca să-ţi urmez chemarea, Iar cerul este tatăl meu Şi mumă-mea e marea. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborât cu-al meu senin Şi m-am născut din ape. O, vin'! odorul meu nespus, Şi lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe, Şi toată lumea-n ocean De tine o s-asculte." - "O, eşti frumos, cum numa-n vis Un înger se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată; Străin la vorbă şi la port, Luceşti fără de viaţă, Căci eu sunt vie, tu eşti mort, Şi ochiul tău mă-ngheaţă."                    * Trecu o zi, trecură trei Şi iarăşi, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-şi aducă Şi dor de-al valurilor domn De inim-o apucă - "Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează!" Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Şi din a chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă; Pe negre viţele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. Din negru giulgi se desfăşor Marmoreele braţe, El vine trist şi gânditor Şi palid e la faţă; Dar ochii mari şi minunaţi Lucesc adânc himeric, Ca două patimi fără saţ Şi pline de-ntuneric. - "Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult ş-acuma, Şi soarele e tatăl meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin', odorul meu nespus, Şi lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. O, vin', în părul tău bălai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri să răsai Mai mândră decât ele." - "O, eşti frumos cum numa-n vis Un demon se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată! Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Şi ochii mari şi grei mă dor, Privirea ta mă arde." - "Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nţelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor, Şi tu eşti muritoare?" - "Nu caut vorbe pe ales, Nici ştiu cum aş începe - Deşi vorbeşti pe înţeles, Eu nu te pot pricepe; Dar dacă vrei cu crezământ Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pământ, Fii muritor ca mine." - "Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare, Dar voi să ştii asemenea Cât te iubesc de tare; Da, mă voi naşte din păcat, Primind o altă lege; Cu vecinicia sunt legat, Ci voi să mă dezlege." Şi se tot duce... S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, Pierind mai multe zile.                    * În vremea asta Cătălin, Viclean copil de casă, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori şi de pripas, Dar îndrăzneţ cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furişează pânditor Privind la Cătălina. Dar ce frumoasă se făcu Şi mândră, arz-o focul; Ei Cătălin, acu-i acu Ca să-ţi încerci norocul. Şi-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher degrabă. - "Da' ce vrei, mări Cătălin? Ia du-t' de-ţi vezi de treabă." - "Ce voi? Aş vrea să nu mai stai Pe gânduri totdeuna, Să râzi mai bine şi să-mi dai O gură, numai una." - "Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace, fugi departe - O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte." - "Dacă nu ştii, ţi-aş arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mânia, Ci stai cu binişorul. Cum vânătoru-ntinde-n crâng La păsărele laţul, Când ţi-oi întinde braţul stâng Să mă cuprinzi cu braţul; Şi ochii tăi nemişcători Sub ochii mei rămâie... De te înalţ de subţiori Te-nalţă din călcâie; Când faţa mea se pleacă-n jos, În sus rămâi cu faţa, Să ne privim nesăţios Şi dulce toată viaţa; Şi ca să-ţi fie pe deplin Iubirea cunoscută, Când sărutându-te mă-nclin, Tu iarăşi mă sărută." Ea-l asculta pe copilaş Uimită şi distrasă, Şi ruşinos şi drăgălaş, Mai nu vrea, mai se lasă. Şi-i zise-ncet: - "Încă de mic Te cunoşteam pe tine, Şi guraliv şi de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un luceafăr, răsărit Din liniştea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătăţii mării; Şi tainic genele le plec, Căci mi le împle plânsul Când ale apei valuri trec Călătorind spre dânsul; Luceşte c-un amor nespus Durerea să-mi alunge, Dar se înalţă tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge. Pătrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte... În veci îl voi iubi şi-n veci Va rămânea departe... De-aceea zilele îmi sunt Pustii ca nişte stepe, Dar nopţile-s de-un farmec sfânt Ce-l nu mai pot pricepe." - "Tu eşti copilă, asta e... Hai ş-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Şi nu ne-or şti de nume, Căci amândoi vom fi cuminţi, Vom fi voioşi şi teferi, Vei pierde dorul de părinţi Şi visul de luceferi."                    * Porni luceafărul. Creşteau În cer a lui aripe, Şi căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele - Părea un fulger nentrerupt Rătăcitor prin ele. Şi din a chaosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi, Cum izvorau lumine; Cum izvorând îl înconjor Ca nişte mări, de-a-notul... El zboară, gând purtat de dor, Pân' piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaşte, Şi vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naşte. Nu e nimic şi totuşi e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. - "De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă Şi lăudat pe veci să fii Pe-a lumii scară-ntreagă; O, cere-mi, Doamne, orice preţ, Dar dă-mi o altă soarte, Căci tu izvor eşti de vieţi Şi dătător de moarte; Reia-mi al nemuririi nimb Şi focul din privire, Şi pentru toate dă-mi în schimb O oră de iubire... Din chaos, Doamne,-am apărut Şi m-aş întoarce-n chaos... Şi din repaos m-am născut. Mi-e sete de repaos." - "Hyperion, ce din genuni Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne şi minuni Care n-au chip şi nume; Tu vrei un om să te socoţi, Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toţi, S-ar naşte iarăşi oameni. Ei numai doar durează-n vânt Deşerte idealuri - Când valuri află un mormânt, Răsar în urmă valuri; Ei doar au stele cu noroc Şi prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Şi nu cunoaştem moarte. Din sânul vecinicului ieri Trăieşte azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăşi soare; Părând pe veci a răsări, Din urmă moartea-l paşte, Căci toţi se nasc spre a muri Şi mor spre a se naşte. Iar tu, Hyperion, rămâi Oriunde ai apune... Cere-mi cuvântul meu de-ntâi - Să-ţi dau înţelepciune? Vrei să dau glas acelei guri, Ca dup-a ei cântare Să se ia munţii cu păduri Şi insulele-n mare? Vrei poate-n faptă să arăţi Dreptate şi tărie? Ţi-aş da pământul în bucăţi Să-l faci împărăţie. Îţi dau catarg lângă catarg, Oştiri spre a străbate Pământu-n lung şi marea-n larg, Dar moartea nu se poate... Şi pentru cine vrei să mori? Întoarce-te, te-ndreaptă Spre-acel pământ rătăcitor Şi vezi ce te aşteaptă."                    * În locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Şi, ca şi-n ziua cea de ieri, Lumina şi-o revarsă. Căci este sara-n asfinţit Şi noaptea o să-nceapă; Răsare luna liniştit Şi tremurând din apă. Şi împle cu-ale ei scântei Cărările din crânguri. Sub şirul lung de mândri tei Şedeau doi tineri singuri - "O, lasă-mi capul meu pe sân, Iubito, să se culce Sub raza ochiului senin Şi negrăit de dulce; Cu farmecul luminii reci Gândirile străbate-mi, Revarsă linişte de veci Pe noaptea mea de patimi. Şi de asupra mea rămâi Durerea mea de-o curmă, Căci eşti iubirea mea de-ntâi Şi visul meu din urmă." Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor faţă; Abia un braţ pe gât i-a pus Şi ea l-a prins în braţe... Miroase florile-argintii Şi cad, o dulce ploaie, Pe creştetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Şi-ncetişor Dorinţele-i încrede - "Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n codru şi în gând, Norocu-mi luminează!" El tremură ca alte dăţi În codri şi pe dealuri, Călăuzind singurătăţi De mişcătoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut În mări din tot înaltul - "Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece."

Paste Fericit!

Fie ca Lumina Divina a Sfintelor Paste sa va aduca tot ceea ce poate fi mai bun pe lume, Bunul Iisus prin jertfa Lui sa va fie alaturi toata viata, mereu viu in sufletul fiecaruia si astfel vom trai vesnic!Sarbatori Fericite!

Rugaciunea Postului Pastelui

 
In acesta perioada a Postului Pastelui sau Postul Mare se citeste aceasta rugaciune de umilinta si adevarata smerenie a unui mare invatator al vietii duhovnicesti Parintele Efrem Sirul. Rugaciunea se citeste de doua ori la sfarsitul fiecarei slujbe din post de Luni pana Vineri.(nu si Sambetele si Duminicile)

Ea poate fi citita insa si de fiecare crestin in fiecare zi, la rugaciunile de dimineata si de seara, dar si  in alte momente ale zilei.Cand o citim, facem cate o metanie dupa fiecare cerere.

Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie.(o metanie) Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-mi-l mie, sluga Ta.(o metanie) Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu. Ca binecuvantat esti Tu in vecii vecilor. Amin.(o metanie)

Apoi facem 12 inchinaciuni si spunem: "Dumnezeule curateste-ma pe mine pacatosul!(o inchinaciune)

Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului.(o inchinaciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule miluieste-ma.(o inchinaciune)

Fara de numar am gresit, Doamne iarta-ma.(o inchinaciune)

DOAMNE AJUTA!

Purificarea si echilibrarea chakrelor

Termenul de "CHAKRA" provine  din sanscrita si semnifica vortex sau roata.Chakrele din corpul uman sunt centrii energetici subtili.Hindusii au enumerat chakrele in corpul omenesc,acestea fiind foarte asemanatoare cu sistemul de meridiane din acupunctura si in terapiile "SHIATSU"(Shiatsu este o terapie contemporana in medicina traditionala orientala. Acest stil de masaj a fost fondat in Japonia. Abordarea terapeutica si filozofia sunt similare cu acupunctura prin folosirea meridianelor energetice si a punctelor de presiune (tsubo) insa fara ace. Spre deosebire de alte forme de masaj, in shiatsu,clientul ramine imbracat si nu se foloseste ulei.) 

Principalele chakre in timpul echilibrarii si purificarii sunt 7 la numar(7 centrii energetici majori).Cele 7 chakre majore sunt emitatoare si transmitatoare de energii subtile.Fiecare chakra functioneaza la nivel fizic,emotional si spiritual.Echilibrarea lor este cheia sanatatii si a starii de bine.Dezechilibrul se poate manifesta in diverse moduri.Cand chakrele sunt curatate,ele isi pot indeplini complet functiile,proceseaza energiile,aduc energie organelor fizice si corpurilor subtile si indeparteaza energiile stagnante din corp.

Daca o situatie stresanta continua foarte mult timp,chakrele se pot inchide,devin dezechilibrate sau blocate cu energie veche si stangnanta.

Gandurile si atitudinile noastre pot bloca energia care curge prin chakre.Emotiile neexprimate,pot conduce la supraincarcarea chakrelor si la blocarea lor.Daca energia nu curge liber prin centrii energetici,pot aparea probleme fizice in anumite zone,conducand la discomfort sau la boala.

Cand o chakra este blocata este nevoie sa fie vindecata prin examinarea si indepartarea barierelor.

CHAKRELE FUNCTIONEAZA IMPREUNA CA UN TOT UNITAR,UN BLOCAJ LA NIVELUL UNEI CHAKRE POATE AFECTA SI FUNCTIONABILITATEA ALTEI CHAKRE!

Curatarea chakrelor ajuta la transformarea energiilor negative(tristete,dezechilibru emotional,furie,invidie,mahnire) in energii pozitive(RUGACIUNI,autosugestii)Chakrele  vor fuziona atunci la capacitatea maxima la nivel fizic si emotional prin curgerea continua.

Chakrele pot fi asemanate ca fiind "un sistem circulator"(ca si sistemul circulator sangvin),un sistem de filtrare care purifica energiile din planul brut si dens in energii pozitive  ale planului spiritual,pur.

                                                                      

Suflet vs Ego

                         

   

        SUFLET

Sufletul NU urmareste niciodata sa obtina ceva,pentru ca stie ca are deja TOT ce e valoros ,iar  ce nu are valoare nu este luat in seama.Pentru ca sufletul stie ca totul circula usor si natural spre el,ATUNCI CAND ESTE ALINIAT LA SURSA LUI DIVINA.

In timp ce ego-ul urmareste sa OBTINA,crezand ca atunci va avea tot ce-i trebuie,SUFLETUL CAUTA SA OFERE,stiind ca nevoile lui sunt deja satisfacute.

Sufletul intelege ca moartea nu este reala.Teama este depasita,pentru ca sufletul stie ca este invulnerabil,perfect protejat de orice amenintare sau greseala perceputa.

 EGO

Ego-ul crede ca toate lucrurile pe care le percepe sunt separate intre ele.

Intrucat moartea este singurul lucru de care ego-ul este absolut sigur,el trebuie sa traiasca cu teama.

Pentru a tine moartea la distanta,cel putin pentru o vreme,aduna cat mai multe lucruri cu putinta.Orice pare sa aiba valoare e bun,dar ego-ul prefera lucrurile mari.Cu cat casa este mai mare,cu atat ego-ul se simte mai bine pana cand isi da seama ca nimic nu-i ofera siguranta.

Continua sa caute ,sprand sa gaseasca urmatorul lucru mare ,care sa-l tina in viata.

Dar,in final totul e inutil,oricat de grandios ar fi,iar ego-ul moare la fel de sigur ca toate celelalte lucruri pe care le-a creat si pe care le intelege. 


*Fiecare suflet este pentru un alt suflet o lume ascunsa.( Friedrich  Wilhem)

*SUFLETUL MEU ESTE CA O SPIRALA ETERNA CE MA INRADACINEAZA IN INFINIT PRIN ABISURI DE LUMINA(Andreea Trifu)

*La granita sufletului cu spiritul salasluieste un castel de ENERGIE PURA,UN MAGNETISM DIVIN(Andreea Trifu)

*SUFLETUL CUPRINS DE HARUL IUBIRII,AUROLEAZA O FIINTA ,DEVENIND GENEROS CU CELELALTE FIINTE ,RISIPIND SI SPRE ELE FIRIMITURI DE BUNATATE,RESPINGAND TRIVIALITATEA.(Ileana Vulpescu)